Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Început de an - Jan 11, 2020 11:23:00 AM




Amorțire.
Prin minte mi se derulează imagini fără nicio legătură. Ca și cum m-aș uita într-un fișier în care am salvat haotic fotografii din diferite perioade ale vieții. 
Foto: Lucian Petru Goja
Un fost iubit, bătrân, pe care îl sun să îl felicit de ziua lui. Și care nu reușește să poarte cu mine o conversație mai lungă de 1 minut. Nici măcar nu se străduiește.
Un castron cu papanași.
Câțiva bețivi, în fața unui bar cu păcănele, spunându-mi glume porcoase în timp ce trec pe lângă ei.
Un îngeraș din ceramică.
Un alt fost iubit, care îmi plânge la telefon pentru că s-a îndrăgostit de o fată de 15 ani și ea nu vrea să se culce cu el.
O portocală stricată.
Un urs cu labele arse.
O femeie care mă privește cu ură, în timp ce o fotografiez alături de soțul ei.
Sorb o gură de lichid din pahar și văd imaginea propriului meu creier care plutește într-o baltă de Cuba Libre.
Nu am fost niciodată mai fericită decât acum. Și totuși, trecutul parcă mă trage înapoi.
Crăciunul a trecut, Revelionul a trecut, dar nimeni nu vrea să își reia viața normală. Gospodinele duc la birou felii din cozonacii rămași de la sărbători. Bărbații numără sticlele de alcool băute în noaptea de Anul Nou. Copiii se bucură că încă nu a strâns nimeni beculețele ornamentale de pe străzi. Familiile își păstrează brazii uscați în casă, femeile strâng pungile în care au fost cadouri, ca să le poată folosi și la anul, copiii fredonează colindele pe care le-au învățat pentru serbarea de sfârșit de an.
Trăim din inerție. O viață fără un scop precis, văzută cu ochi încețoșați. Un salt în gol de la înălțimea sclipiciurilor unui musical înspre culoarea zăpezii murdare, dezghețate.
Golesc paharul, îmi trag cizmele în picioare, arunc geaca pe umeri și ies. E de abia 7 seara, dar străzile sunt pustii. Ce căcat de oraș, îmi spun, și iuțesc pasul.
În intersecție, lângă școala pustie, disting trei siluete.-Vor să-mi fure radioul! Vor să-mi spargă casa!E vocea lui Sandu, vecinul cu mințile rătăcite, pe care îl iubește tot cartierul. E speriat.-Lăsați-l în pace!, strig la ceilalți doi. Și trec mai departe.
Sandu se ține după mine. Îl aștept și mergem umăr la umăr. Mă întorc, văd că cei doi se țin după noi. Dau să sun la 112, dar mă gândesc că, beată cum sunt, e de ajuns să mă atingă cineva ca să cad la pământ. Pipăi buzunarul – nici măcar nu mi-am luat telefonul. Mă tot gândesc dacă să blufez.
Nu reușesc să ajung la o concluzie. Mă tem să nu mă aleg cu capul spart. Sandu pleacă de lângă mine și traversează grăbit. Cei doi se iau după el.
Iuțesc pasul și intru în magazinul din colț. La tejghea e blonda unguroaică, ne știm. O conving să sune la 112, dar nu știu să-i spun încotro s-au dus Sandu și răufăcătorii. Probabil că nimeni nu se va deranja să îi sară în ajutor.
Îmi cumpăr o bere la doză și ies. Frigul mă lovește în față. Traversez și mă uit după vreo mișcare suspectă. Strada e pustie. Înaintez prin locurile pe care le străbat din copilărie, zi de zi. Pe jos, zăpadă înghețată. Mă străduiesc să îmi păstrez echilibrul.
Becurile de pe stradă împrăștie o lumină chioară. Sorb din bere și mă gândesc că aș bea mai degrabă o țuică fiartă.
Mă împiedic și cad. Încerc să salvez ce se mai poate salva din bere și mă ridic cu greu. În mijlocul drumului e un picior. Sandu e căzut la pământ, pe jumătate ascunsîn boscheți. Geme.
Încerc să îl ridic, dar e foarte masiv. Îl fac cumva să stea în fund, sprijinit de peretele blocului. E plin de sânge și plânge ca un copil.
Caut printre tufișuri și găsesc radioul portabil. Îi dau drumul și îl așez lângă Sandu. Se aude „Who Wants to Live Forever”.
Mă așez și eu lângă Sandu. Îi dau un șervețel din buzunar și își suflă nasul zgomotos. Apoi începe să fredoneze.

02. Muzeul de Artă introduce abonamentul ca modalitate de vizitare a expozițiilor - Jan 10, 2020 11:42:00 AM

Muzeul Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” continuă să ne surprindă cu noutăți, reușind să demonstreze că poate ține pasul cu vremurile. Începând cu mijlocul lunii, iubitorii de artă vor putea achiziționa abonamente care le vor permite vizitarea expozițiilor muzeului. În această perioadă, sunt deschise următoarele expoziții:
· Expoziția permanentă: «Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiție și inovație»;· Expoziția temporară interactivă «Safari Urban»;· Ciclul de micro-expoziții «Capodopere ale picturii românești: Nicolae DĂRĂSCU, Bărci în port (1914)»;· Ciclul de micro-expoziții «Lucrarea lunii» - ianuarie 2020: „Georgeta NĂPĂRUȘ – Costum 10 (1978)”.  


Expozițiile sunt deschise pentru vizitare la sediul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», pe strada 1 Mai nr. 8, de marți până duminică, între 10,00 – 17,00 (accesul vizitatorilor se face până la 16,30). Prețul unui bilet este de 7 lei pentru adulți, respectiv 3 lei pentru elevi și studenți.  Abonamentele nu au fost o opțiune până acum la Muzeul de Artă (și, de altfel, nici nu sunt, deocamdată, la niciunul dintre celelalte muzee băimărene). Abonamentele de vizitare au valabilitate pe parcursul unui an calendaristic. Vizitatorii pot alege, în funcție de preferințe, dintre cele patru variante care permit accesul la șase expoziții permanente sau temporare, acordă prioritate la rezervarea locurilor la evenimentele speciale și alte benficii punctuale, anunțate pe parcursul anului. Prețul unui abonament variază între 12 și 30 lei și poate fi achiziționat de la casieria muzeului.   Abonamentele au fost aprobate de Consiliul Județean Maramureș încă din 2015, ideea aparținându-le dr. Tiberiu Alexa, directorul muzeului, și colegei acestuia, Iza Pop. De abia acum, însă, ea este pusă în practică. 


În funcție de preferințe și de caracteristici, publicul poate alege dintre patru variante, după cum urmează:
1. Abonament de vizitare în grup a expozițiilor de artă· conține șase bilete colective care dau dreptul la vizitarea a șase expoziții (permanentă și/sau temporare) din programul anual expozițional propriu al muzeului;· tipuri abonament:1.1. Familial - 2 până la 6 membri ai unei familii, preț 30 lei;1.2. Civic - 2 până la 6 elevi/studenți la cursuri de zi, preț 18 lei;
2. Abonament individual de vizitare a expozițiilor de artă· conține șase bilete individuale care dau dreptul la vizitarea a șase expoziții (permanentă și/sau temporare) din programul anual expozițional propriu al muzeului;· tipuri abonament:2.1. Expert - 1 adult, preț 24 lei;2.2. Educativ - 1 elev/student la cursuri de zi, preț 12 lei.


Abonamentele sunt disponibile la casierie, la sediul Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», în timpul programului de funcționare (marți - duminică, 10,00 - 16,30).
Biletele de vizitare a expozițiilor permanente, respectiv temporare rămân la același nivel al prețurilor: taxa bilet vizitare "Tur expozițional" (expoziție permanentă + expoziție temporară + micro-expoziții)  este de 7 lei pentru adulți, respectiv 3 lei pentru elevi și studenți.


Tarifele biletelor și abonamentelor percepute de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» sunt stabilite conform art. 486 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 268/26.11.2019.
Mulțumiri pentru informații Oanei Enășel, doctorand, referent de specialitate în cadrul Compartimentului Programe, Marketing şi Promovarea Produselor Muzeale al Muzeului de Artă.




03. Nu e nimic romantic în a face cârnați - Dec 25, 2019 2:31:00 PM




Cubul acela de lumină mă atrage ca pe o insectă. Afară s-a lăsat noaptea și plouă, iar strălucirea supermarketului se reflectă în asfaltul ud. De parcă aș călca pe aur. Înăuntru e cald și se aud colinde, întrerupte de anunțuri și dublate de un zumzet liniștitor. Înaintez printre rafturile doldora de marfă, încercând să răzbat cu privirea prin lentilele aburite.
Foto: Lucian Petru GOJA

Și atunci văd un bărbat oprit lângă un raft, studiind o mașină de făcut cârnați. Căruciorul lui blochează culoarul și eu mă opresc lângă el și îl privesc lung. Nu contează dacă e blond sau brunet, dacă e înalt sau scund; singurul lucru important e impresia că ne cunoaștem de mult. Mă uit la ridurile fine de la exteriorul ochilor lui, și o senzație de duioșie fără margini îmi inundă pieptul. Mă uit la degetele lui lungi, care mângâie metalul, și mi-l imaginez în bucătăria mea, cu un șorț verde, glumind și învârtind de zor manivela mașinii. Pe moment, mi se pare că nimic nu ar putea fi mai romantic, și nu găsesc nimic dezgustător în mirosul acela persistent de mirodenii, în masa, podeaua și clanța ușii unse cu grăsime, în intestinele care trebuie spălate în multe ape. În timp ce îl privesc fix, el își întoarce fața spre mine, ridurile fine din jurul ochilor i se relaxează a surpriză, își cere scuze cu o voce mică și mișcă puțin căruciorul, să îmi facă loc. Iar eu îi zâmbesc trist și trec mai departe, cu sufletul ferfeniță.
Aveam în minte o listă de cumpărături precisă, dar acum toate mi se amestecă în cap. Mă plimb printre rafturi, în speranța că îmi voi aminti ce voiam să cumpăr, dar nimic nu mi se mai pare suficient de important. Într-un final, mă îndrept spre casele de marcat. La casă, un rând kilometric. Vreau să trec pe lângă el și să ies, dar observ că ultimul din rând e chiar el, așa că arunc la repezeală ceva în cărucior – o pereche de mănuși de menaj și o sticlă de Domestos – și mă așez în spatele lui. Și brusc știu de ce mi se pare atât de familiar: lucrează în clădirea de birouri unde sunt angajată și eu, iar uneori ne mai intersectăm în lift. Silueta perfectă i se distinge ușor dintre ceilalți colegi, și totuși are un aer stingher, de parcă nu s-ar simți în largul lui în spațiul acela rece, din metal și sticlă.
Părul moale i se încrețește ușor pe ceafă, și simt cum palma mi se încălzește, cerându-mi imperativ o mângâiere. Atunci el se întoarce, îmi zâmbește din ochi – ridurile fine parcă îmi vorbesc într-un limbaj secret – și, văzându-mi căruciorul aproape gol, îmi face semn să trec în fața lui. Dau din cap că nu, și aproape că îmi pun palma peste buze, ca să mă opresc din a spune ceea ce îmi vine să spun: „Nu, mulțumesc, îmi place să te privesc.” Atunci el se întoarce cu spatele spre mine și eu încep să îi analizez fiecare fir de păr, fiecare cută a fularului, linia elegantă a paltonului și mâna, mâna albă care se odihnește pe marginea benzii de cumpărături. Am un sentiment de spaimă și o doză semnificativă de adrenalină în timp ce îl studiez, de parcă aș încălca o lege, de parcă aș intra pe nevăzute în casa unui necunoscut și aș cotrobăi prin lucrurile lui intime.
Apoi începe să își așeze lucrurile din cărucior pe bandă. Căruciorul e plin-ochi, așa că operațiunea aceasta durează destul de mult. Portocale, pâine, unt... Când văd sticla de vin roșu demi-sec, mi se taie respirația. Palmele îmi transpiră, în timp ce mi-l imaginez sorbind din paharul cu picior, așezat la o masă, în fața unei femei provocatoare, privind-o în ochi și plimbându-și palma pe piciorul ei dezvelit de rochia mătăsoasă. Îl văd scoțând din cărucior o pijama de damă, cu un ren desenat pe piept, și atunci știu că o femeie ca aceea pe care mi-o imaginasem nu ar purta niciodată o astfel de pijama. Reiau scena de adineauri, dar în locul femeii în rochie mătăsoasă și cu ciorapi de plasă se află o doamnă rafinată, mai degrabă plăcută decât frumoasă, pe care el o ține de mână cu multă afecțiune. Și durerea din piept nu scade deloc.
Plătește cu cardul și îl văd retrăgându-se lângă tejghea, unde începe să-și așeze cumpărăturile în sacoșe. Plătesc și eu și dau să trec pe lângă el. Își ridică privirea și îmi urează „Crăciun fericit!”.
-Crăciun fericit și dumneavoastră și soției, zic eu cu ciudă, de parcă relația noastră de iubire veche de vreo zece ani ar fi fost tocmai distrusă de vreo pițipoancă. Zâmbește ca și cum s-ar scuza și spune:
-Soția mea întotdeauna se supără când las cumpărăturile pe ultimul moment. Dar văd că nici dumneavoastră nu ați terminat curățenia...
-Nu-i nimic, zic răutăcioasă, o împăcați dumneavoastră cu sticla aceea de vin.
-A, nu, aceea e pentru colindători.
Caută în buzunarul de la piept al paltonului și îmi întinde o carte de vizită.
-Să veniți și dumneavoastră cu soțul la colindat, îmi spune, iar eu îi mulțumesc cu glas pierit. I-aș spune că până la Crăciun e foarte posibil să nu mai am soț, căci hotărârea de divorț e pe cale să se pronunțe, iar el e oricum deja plecat într-un loc cu nisip fierbinte, unde bea cocktailuri cu gheață și de unde îmi trimite fotografii, ca să-mi facă în ciudă. Dar mă ia cu greață și mă opresc înainte de a scoate vreun cuvânt.
Afară, arunc cartea de vizită în primul coș de gunoi. Plouă și asfaltul strălucește rece. Siluete negre merg grăbite, cu capul în pământ. În urechi încă îmi răsună colindele.

04. "Safari urban". Expoziție temporară interactivă la Muzeul de Artă - Dec 19, 2019 2:44:00 AM

Joi, 19 decembrie 2019, ora 13,00,în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», va avea loc vernisajul expoziției interactive "Safari urban".Expoziția va fi deschisă în perioada decembrie 2019 – februarie 2020.

Expoziția reunește peisaje citadine din colecția Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», semnate de pictorii care au activat la Baia Mare începând din secolul al XIX-lea, prezentate „în dialog” cu fotografiile echivalentului lor contemporan. Proiectul expozițional propune o abordare inovatoare, prin caracterul interactiv regăsit încă din faza inițială de documentare și colectare a materialului vizual, de panotare și continuată chiar și după experiența de vizitare. Fotografiile expuse sunt o selecție a imaginilor primite în urma provocării lansate de noi vara aceasta. Participanții au ales din expozițiile muzeului lucrări care înfățișează diverse ipostaze ale orașului, pe care le-au căutat și imortalizat. Aranjarea lucrărilor continuă Safariul urban și pentru cei care vor vizitata expoziția temporară: ei sunt îndemnați să regăsească și să confirme asemănarea imaginilor cu tablourile. Autorii – vânători de peisaje citadine, profesioniști sau doar pasionați – ai căror fotografii vor fi expuse pe simezele Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» sunt: Bogdan Adrian Deac, Anand Donca, Florian Gherman, Rafaela Grețieș, Cristina Griga, Gabor Gyrmathy, Tudorel Ilie, Anda Marin, Roxana Petrovan, Florentina Popescu, Ryo & Noian, Andreea Teliban. Organizarea expoziției Safari Urbanreprezintă etapa de diseminare a know-how-ului însușit de drd. Oana Enășel – responsabil marketing al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» – în cadrul mobilității efectuate în Statele Unite ale Americii în noiembrie 2018. Participarea la tabăra muzeală s-a făcut în urma unui proces de național de selecție, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, cofinanțat de AFCN.Proiectul expozițional participativ Safari Urban a demarat în cadrul evenimentului Street Delivery Baia Mare 2019, din Parcul Scriitorilor sub forma instalației „Centrul Artistic Baia Mare. Expoziție atemporală urbană” și este fundamentat pe conceptele programului de muzeografie OF/BY/FOR ALL, dezvoltat de specialistul american Nina SIMON în cadrul Muzeului de Artă și Istorie Santa Cruz, California. Principiul de bază al acestuia este implicarea membrilor comunității din care face parte muzeul în activitățile instituției. Înțelegerea nevoilor și dorințelor segmentelor de public țintite conduce la conceperea programelor care stârnesc interesul vizitatorilor, iar implicarea acestora în dezvoltarea activităților și evenimentelor încurajează sudarea legăturilor cu și din interiorul comunității. Pe termen lung, această orientare strategică contribuie la satisfacerea preferințelor consumatorilor și la îndeplinirea eficientă a obiectivelor instituționale. drd. Oana ENĂȘEL Referent de specialitate - marketing



05. Liber la dăruit. Doar celor mai dragi - Dec 18, 2019 5:08:00 PM


Azi dimineață m-am trezit puțin emoționată. Se deschidea Târgul Darurilor de Crăciun. Pe care, an de an, obișnuiam să îl vizitez la prima oră. Cu mare bucurie.
De data aceasta, am ajuns pe înserate. Dar oamenii, culorile, formele și aromele pe care le-am găsit acolo m-au mișcat la fel de mult. Îmi erau familiare, și totuși erau noi. Pentru că, la Târgul Darurilor de Crăciun, ești surprins de fiecare dată de obiectele unicat expuse spre vânzare.
Doar cele mai dragi persoane din viața ta vor primi un dar de aici. Sunt obiecte încărcate de iubirea celui care le-a creat, sunt obiecte muncite cu drag, obiecte unice care au valoare nu pentru că ar fi realizate din materii prime scumpe, ci pentru că sunt expresia unei creativități deosebite.
Sunt daruri speciale pentru persoane speciale.
La târg vă așteaptă o atmosferă caldă, cu fursecuri coapte de Ileana și Ionuț, cu ceai cald, iar joi seara, de la 18,30, cu un recital de colinde susținut de Casandra Maria Hauși.
Târgul Darurilor de Crăciun este deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Salonul Artelor, joi și vineri, de la 9 la 19, iar sâmbătă, de la 9 la 14. Intrarea este liberă. Organizator: Asociația NOD. 
Crăciun cu iubire!












06. Camelia Demian creează personaje care caută celebritatea. La Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 15, 2019 2:40:00 PM

Camelia Demian, din Baia Mare, creează obiecte de artizanat din lemn, vată, piele și deșeuri textile. Este de manager de resurse umane și timpul ei liber este foarte limitat, dar artizanatul o relaxează și se alătură altor pasiuni ale ei, cum ar fi croșetatul și tricotatul.


Lucrează bijuterii și decorațiuni de Crăciun, dar cele mai multe nu apucă să fie fotografiate, pentru că e foarte darnică și le dăruiește imediat prietenilor ei.
Camelia Demian este o obișnuită a Târgului Darurilor de Crăciun, la care a mai participat de trei ori.


Scopul ei este să găsească un personaj care să devină, în timp, cel puțin la fel de celebru ca Hello Kitty. Camelia Demian este convinsă că românii sunt foarte creativi și că ei sunt capabili să creeze personaje celebre la nivel mondial.
Anul acesta, Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis între 18 și 21 decembrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.

07. Rochițe pentru copile cochete, la Târgul Darurilor de Crăciun. De la Nine Oz - Dec 15, 2019 2:03:00 PM

Oana Zaharie este din Baia Mare și este deținătoarea brandului de creație vestimentară Nine Oz (click pentru acces la pagina de Facebook). Este pentru prima oară prezentă la un târg, de obicei putând fi găsită în atelierel ei de creație.


La Târgul Darurilor de Crăciun, Oana Zaharie va expune o colecție de aproximativ 15 rochițe pentru fetițe cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani. Sunt produse unicat, adecvate sezonului rece, care încearcă să cucerească prin originalitate. Oana Zaharie a evitat materialele folosite de obicei la hăinuțele cumpărate din mall-uri, cum ar fi tulul sau paietele, și a folosit materiale care îi amintesc de copilăria ei (și a noastră), precum catifeaua. Culorile sunt diverse, de la vișiniu la verde și de la mov la maron.
Fetițele care aleg Nine Oz au personalitate puternică, preferă să își aleagă singure rochițele și poartă hăinuțe foarte colorate.


Cu siguranță, există acum în Baia Mare câteva copilițe pe care Târgul Darurilor de Crăciun le va face foarte fericite.
Târgul Darurilor de Crăciun se deschide miercuri, 18 decembrie, și poate fi vizitat până sâmbătă, 21 decembrie, la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu" din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.

08. Bijuteriile din rășină ale Imolei Kis, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 14, 2019 7:25:00 AM



Imola Kis-Szetsi, în vârstă de 26 de ani, este din Sighetu Marmației și va expune la Târgul Darurilor de Crăciun bijuterii și ornamente cu tematică de Crăciun, dar și bijuterii și accesorii pentru toate sezoanele.


Imola Kis-Szetsi: „De când mă știu am simțit nevoia de a-mi manifesta
creativitatea, începând cu desenul, deși acesta a rămas numai pe plan
de hobby. Am experimentat mai multe feluri de a mă exprima artistic. De doiani am
rămas la crearea de bijuterii din rășină, fiindcă încorporează atât pictura
și combinarea culorilor până iese ceva armonios, cât și arta modelajului.
Cu ajutorul rășinii, mixajul tuturor acestor elemente este posibil. Pentru
mine este extrem de distractiv să experimentez cu acest material, deși
esteși un exercițiu de răbdare. Durează minim 24 deore până când un obiect din rășină este finalizatși niciodată nu știi exact dacă viziunea ta va corespunde realității sau, poate, va ieși un lucru chiar mai frumos decât ți l-ai imaginat.”


Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din baia mare de miercuri, 18 decembrie, până sâmbătă, 21 decembrie. Organizator: Asociația NOD.

09. Mandalele Danielei Orha, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 13, 2019 6:48:00 AM
Daniela Orha este o moldoveancă din Botoșani, ajunsă pe meleagurile de poveste ale Maramureșului, urmând-și dragostea. De un an creează mandale, pe care le consideră hrana sufletului ei. 


Daniela Orha: “Îmi place să mă joc cu punctele și cu culorile și să creez această artă sacră care reprezintă comuniunea cu cosmosul. Acum trăiesc prin aceste creații și împart un strop de fericire oamenilor care cred în mandale ca formă de terapie prin artă.
Pictez mandale prin tehnica punctului pe diferite obiecte și pe suprafețe diverse, lemn, sticlă, ceramică, piele.
Mă joc cu puncte colorate și transform un obiect simplu cu o  mandală pictată, într-o piesă care bucură și liniștește mintea.
Sunt obiecte destinate  celor care cred în puterea mandalelor folosite în meditație, concentrare și relaxare, dar poate fi și o piesă care aduce un plus de frumusețe încăperii.”


Pe Daniela Orha o veți găsi la Târgul Darurilor de Crăciun cu semne de carte din lemn, căni și ceșcuțe din ceramică, platouri din lemn, suporturi din lemn pentru lumânări, globuri și ornamente de Crăciun, din sticlă și lemn. Târgul va fi deschis în perioada 18 - 21 decembrie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.

10. Colind'Arte, sau cum să întâmpini Crăciunul într-un mod neconvențional - Dec 12, 2019 6:17:00 PM

Îmi plac ideile proaspete, care dau viață unor instituții amenințate de rugină. Iar Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” nu duce lipsă, cel puțin în ultimul timp, de astfel de idei.


Cea mai recentă a fost pusă în aplicare în această seară și s-a intitulat „Colind’Arte”. A fost gândită ca o colaborare cu Colegiul de Arte din Baia Mare și a constat într-un performance.


Spectatorii au fost poftiți la o plimbare prin sălile de expoziții de la parter. Fiecare sală avea un sunet de fond, în funcție de specificul lucrărilor de pe simeze: murmur, vânt, foc de lemne. Suprapus acestui zgomot vag, câțiva elevi din clasa a X-a (coordonatori, profesorii Darie Nemeș Bota și mama lui, Cristina Nemeș Bota, ambii compozitori) au interpretat colinde la câteva instrumente muzicale. Este vorba despre Daiana BUD, Andreea MARCHIȘ și Sașa NETOTEA (flaut), Eduard CSIZMADIA (clarinet), Petru SUCIU și Daniel FILIPAN (vioară).


 Într-una dintre săli ne-am bucurat și de o improvizație a lui Darie Nemeș Bota, care, în sunete de zurgălăi, ne-a condus înspre ultimul episod al periplului. Acesta a avut loc în fața scenei Nașterii pictate de Tibor Boromisza, și care are în fundal Centrul Vechi al Băii Mari. Ca o curiozitate, chipul lui Isus – pruncul este un autoportret al pictorului.


Să nu uit de primirea gazdei, Oana Enășel, în sunet rock de vinyl și cu gust dulce de bomboane de ciocolată și brioșe.


Se poate face muzeografie și altfel, e nevoie doar de puțină imaginație și de energie tânără. Iar Oana Enășel și Darie Nemeș Bota le au cu prisosință.
Felicitări!



11. Cer.amica expune pentru prima dată. Unde? La Târgul Darurilor de Crăciun! - Dec 12, 2019 4:01:00 AM



Cel mai bine și cel mai confortabil ne simțim acasă. Acolo ne relaxăm, acolo ne dăm jos măștile sociale, acolo suntem noi, cei adevărați. E important să ne creăm un cuib care să ne dea siguranța că ne permitem aceste libertăți. Casa să fie locul în care fiecare colțișor să ne reprezinte. Și să nu semene cu nicio altă casă. Tânăra băimăreancă Laura Zanetti a creat un nou brand de ceramică, numit Cer.amica. Primele sale creații vor fi expuse la Târgul Darurilor de Crăciun, și constau într-o colecție de obiecte utilitare precum farfurii, cești de ceai și cafea, ceainic, dar și obiecte ornamemtale, precum vase, fructiere, sfeșnice etc.


Laura Zanetti: „Aceasta colectie are drept caracteristică forme simple și intuitive. Decorul este grafic șia pornit tot de la ideea de desen liber, intuitiv. Micile accente de platinăși aur conferăformelor un detaliu elegant și prețios. Colecția per ansamblu sugereazăforme intuitive potrivite cu detalii sofisticate.”
Obiecte unice, create manual, care aduc ansamblului bucătăriei și sufrageriei originalitate, frumusețe și bun gust. Aveți ocazia de a le admira și cumpăra cu câteva zile înainte de sărbători.


Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis în perioada 18-21 decembrie, în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Organizator: Asociația NOD.


12. Măriuca Verdeș și Asociația Rădăcinilor Străbune, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 5:15:00 PM

Asociația Rădăcinilor Străbune din Călinești, Maramureș a luat ființă anul acesta, ca o continuare a Școlii Rădăcinilor Străbune, care se preocupa de introducerea studiului folclorului în școli.


Cea care stă în spatele acestor inițiative locale este cântăreața Măriuca Verdeș, pe care o știu de când era o talentată adolescentă, un spirit pozitiv, un suflet cald și bun. Între timp, a studiat folclorul la Universitatea de Muzică din București și a devenit o interpretă (re)cunoscută.
A preferat să rămână undeva la țară, mai exact în Călinești, satul soțului ei (ea e născută în Desești), și să încerce să își pună amprenta asupra locului. Întotdeauna a admirat hărnicia găzdoaielor Călineștiului și a vrut să le ajute să câștige un ban din munca mâinilor lor. Asta, în contextul în care se pune tot mai puțin preț pe meșteșugul autentic, iar știința prelucrării - spre exemplu – a lânii sau a pielii, în felul în care o făceau strămoșii, riscă să fie uitată.



Așa că găzdoaiele, prin Asociația Rădăcinilor Străbune, vor fi prezente anul acesta la Târgul Darurilor de Crăciun, cu trăistuțe, opinci, carpete de lână vopsită natural și alte obiecte lucrate de femeile din sat.
Târgul Darurilor de Crăciun va fi deschis între 18 și 21 decembrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.

13. Florin Teleptean și arta lemnului, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 1:42:00 PM

Lucrările lui Florin Teleptean, din Sighetu Marmației, le puteți admira pe pagina Maramureș Art (click pentru acces). Florin are un atelier de artizanat în lemn, iar parte din creațiile sale vor fi expuse la Târgul Darurilor de Crăciun.


Florin Teleptean: “Voi încerca săscot în evidențătehnica strunjirii lemnului, care la noi a fost folosită mai puţin în creaţia artistică. Strunjirea înseamnăprelucrarea manuală a lemnului în mod simetric, cu diferite dălți,în scopul obțineriide diverse forme şi obiecte. Cele mai spectaculoase sunt bolurile din lemn, dar şi alte obiecte precum cutii, ornamente de Craciun, suporturi de lumânărietc.”


Târgul Darurilor de Crăciun a ajuns la ediția a VIII-a și va fi deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” între 18 și 21 decembrie. Organizator: Asciația NOD.




14. Ileana Bijoux la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 1:06:00 PM


Nu pot scrie despre Ileana Horoba-Danci fără să mă laud că e prietena mea. 😍 O găsiți pe Facebook cu pagina Ileana Bijoux(click pentru acces). 
Pentru că, de cele mai multe ori, Ileana creează bijuterii. Este o maestră a ceramicii, și face minuni din acest material năbădăios. Nici nu mai știu câți cercei, câte coliere și câte broșe semnate de Ileana am adunat în timp. Sunt, pur și simplu, irezistibile. Au darul de a scoate orice femeie din anonimat, dar adevărul este că nu orice femeie le poate purta. Bijuteriile Ilenei sunt destinate femeilor care știu ce vor, femeilor cărora nu le e teamă să atragă priviri, femeilor care doresc să încalce reguli. În special colierele sunt atât de bogate, încât trebuie purtate la ținute cât mai simple, pentru ca ansamblul să nu pară prea încărcat.


Însă Ileana lucrează și obiecte de mari dimensiuni, care își găsesc locul în galerii și expoziții. Acestea sunt mereu profunde, purtătoare de mesaj, și ies din sfera decorativului, devenind lucrări pline de sens(uri). De curând, Ileana a lucrat la astfel de piese tocmai în Iran, unde a obținut o bursă.


Târgul Darurilor de Crăciun, ajuns la a VIII-a ediție, și Târgul de Mărțișor, care ambele au loc, în mod tradițional, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, sunt copiii Ilenei, născuți din dorința ei ca, pe de o parte, să le dea artiștilor locului șansa de a-și face cunoscute creațiile, iar, pe de altă parte, să creeze pentru băimăreni evenimente cu produse de bun-gust, diferite de ceea ce se poate cumpăra de obicei de la tarabe.
Ileana Horoba-Danci: „În acest an voi aduce la Târgul Darurilor de Crăciun o colecţie de suflet. "Colindătorii" mei, pictaţi pe căsuţe din porţelan, sunt de fapt frânturi preţioase din copilăria fiecăruia dintre noi. Este o colecţie de amintiri şi nostalgie care am încredere că va ajunge la sufletul vizitatorilor şi le va bucura sărbătorile.”


15. Bijuteriile Rebecăi Dan, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 12:43:00 PM


Rebeca Dan este din Sighetu Marmației și este o prezență constantă la târgurile de Crăciun și Mărțișor de la Biblioteca Județeană din Baia Mare. Bijuteriile ei nu pot fi confundate: au simplitatea plină de rafinament a lemnului decorat cu motive inspirate din tradiție.


Fie că sunt cercei, coliere sau pandantive, podoabele Rebecăi au aerul de libertate și rebeliune al anilor ‘70. Iar cele care le poartă parcă spun: „Sunt frumoasă și nu-mi pasă de nimic!”

Bijuteriile Rebecăi nu pot trece neobservate, fără a fi, totuși, ostentative. Am și eu o pereche de cercei cumpărați de la Rebeca Dan la unul dintre târguri, și merg bine cu șalvari :) Am cumpărat, de asemenea, de mai multe ori mărțișoare în același stil, care au fost o bucurie pentru ochi și pentru suflet.



Veți găsi cele mai noi bijuterii create de Rebeca Dan la Târgul Darurilor de Crăciun, care va fi deschis la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare între 18 și 21 decembrie. Organizator: Asociația NOD.


16. Fairy Treasure și bagheta magică a lui Boglarka Sass, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 7, 2019 12:11:00 PM

Boglarka Sass, zâna de la Fairy Treasure, apelează la diverse croitorii pentru a face rost de deșeuri textile, cărora le dă o nouă viață. Cu pricepere și imaginație, bucăți de material care altfel ar fi fost irosite, sunt transformate în podoabe pentru brad, jucării, genți sau pufuri (fotolii din polistiren).



FairyTreasure (accesați pagina lor de Facebook dând click pe nume) este o afacere condusă după principiile Zero Waste, care urmăresc să prevină poluarea încurajând crearea de noi produse sub o altă formă, materialele rămânând astfel în circuitul de folosință în loc să primească statutul de deșeu. Cu cât mai puține deșeuri, cu atât mai redusă este poluarea mediului.




Boglarka Sass: „Venind din lumea meșteșugului, handmade-ului și a artelor, ne doream foarte mult să putem crea ceva care contează, atât pentru noi, pentru sufletele noastre, cât și pentru mediul care ne înconjoară, Ne doream mult să putem crea o activitate simplă de hobby, de handmade, să putem crea ceva mai mult, ceva care să lase o urmă, să fie observat, admirat, apreciat de altii, să putem deveni un exemplu și să reușim să insuflăm această mentalitate cât mai multor oameni. Visul nostru a luat naștere și acum avem propriul atelier, care sperăm să crească, iar principiile ZERO WASTE să fie preluatede cât mai multă lume. Desigur, orice pas mic în această direcție este unul pozitiv și are efecte asupra mediului înconjurător, Totul începe cu pași mici, dar hotărâțiși siguri.”
Veți găsi minunățiile de la Fairy Treasure la Târgul Darurilor de Crăciun, deschis între 18 și 21 decembrie la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu" din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD. 



17. Omuleții veseli ai lui Lipo Iri, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 6, 2019 5:39:00 AM


Omuleții din lemn pictat ai lui Lipo Iri (numele de artist al lui Irinel Ilie) sunt joviali ca ea. Extrem de versatili, ei pot întruchipa diferite personaje sau stări de spirit, astfel încât o femeie pasionată de frumos nu va considera niciodată că are prea mulți. Pionii se pot folosi ca decor, ca broșe sau pot acompania imaginația și jocul copiilor.



Noutățile acestui sezon sunt oamenii de zăpadă, elfii și renii poznași, precum și căsuțele-tablou. Pentru părinți, Lipo Iri a pregătit ornamente de brad din porțelan, inspirate de vechile obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, decorate cu simboluri de bunăstare, noroc și înnoire. 



Pe Lipo Iri și creațiile ei le găsiți la Târgul Darurilor de Crăciun, deschis, în perioada 18-21 decembrie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.


18. Cosmeticele Fain la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 5, 2019 6:02:00 AM


Fain este un brand care creează dependență. Rămân fascinată de câte ori pătrund în atelierul lui Ionuț și al Ilenei Horoba, unde, printr-o alchimie doar de ei știută, iau naștere săpunurile și celelalte cosmetice Fain. Combinațiile de arome sunt terapeutice și îndeamnă la reverie. Pentru mine, starea de bine fizic este echivalentă cu mirosul unui anume săpun Fain, preferat de mine. Pe lângă asta, săpunurile create de cei doi prieteni ai mei sunt potrivite persoanelor care au necazuri precum alergiile sau alte probleme ale pielii. Pentru că, la Fain, totul este natural, prin urmare în acord cu sănătatea corpului nostru. Iar dacă vorbim despre prezentare, ei bine, Ionuț și Ileana s-au preocupat în mod special de acest aspect, prin urmare ambalajele produselor lor sunt impecabile. Numai bune de oferit cadou unor persoane speciale, ele te trimit cu gândul la autenticitate, la căldură, la acel mic lux cu care trebuie să ne gratificăm fiecare din când în când. 
Veți putea găsi cosmeticele Fain la Târgul Darurilor de Crăciun, organizat, în perioada 18-21 decembrie, la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu". Sunt convinsă că vor rămâne în preferințele voastre.


Iată și prezentarea oficială a brandului băimărean Fain:
Un brand deja cunoscut şi apreciat de public, vă expune în acest an, colecţia clasică de produse, dar si produse noi.
În inima Maramureșului, am început să potrivim uleiuri și unturi vegetale, sucuri din legume și fructe, infuzii din plante medicinale sau uleiuri esențiale pentru produse de îngrijire și regenerare a pielii. Curiozitatea ne-a făcut din ce în ce mai avizi și astfel am creat rețete care îmbrățișează, mângâie și alină pielea întregii familii, de la cei mici până la cei mai înțelepți membri ai săi. Setea de frumos a fost potolită abia după ce am descoperit poțiuni magice pentru fiecare tip de piele, fie ea sensibilă ori ostenită de timp și vreme.
„Fain” a devenit un brand în care imaginea este complementară unui produs de calitate, un brand în care noi am învestit suflet, pasiune şi ştiinţă. Toate ingredientele pe care le folosim sunt certificate, acest aspect este primul criteriu în funcţie de care ne alegem furnizorii. Vrem să ne asigurăm că ceea ce punem în produsele noastre este de cea mai bună calitate.


Cea mai mare dorinţă a noastră a fost să construim un brand cât mai actual, dar prin care să ne putem identifica atât ca locaţie, cât şi ca rădăcini. Aşa s-au născut şi denumirile produselor, inspirate din limbajul bunicilor noştri: „Săpuneala bocotanului”, „Găzdoaia veseloasă”, „Găteala haiducului”, „Coconul buiac”, „Sărbătoarea jupânesei” etc. De asemenea, am ţinut neapărat ca toate etichetele să conţină un element dintr-un brâu cusut pe o ie foarte veche, moştenită de la străbunicii noştri. Povestea continuă și în zilele noastre și poartă un nume ce-l simți după folosirea fiecărui produs – FAIN.


19. Bijuterii de Maria Brete la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 4, 2019 5:37:00 AM



Târgul Darurilor de Crăciun a fost locul și momentul în care am descoperit artiști care creează bijuterii deosebite. Podoabe unice, valoroase nu atât prin materialul folosit, cât prin creativitatea, prin imaginația din care s-au născut. Sunt bijuterii care reușesc să scoată orice femeie din anonimat. Și să îi facă pe ceilalți să o întrebe de unde și le-a cumpărat. Iar acesta este cel mai frumos compliment.


Maria Brete e unul dintre acei artiști care și-au creat un stil prin care pot fi recunoscuți ușor. Ea realizează broderii şi cusături manuale, tematice si tradiționale, asamblate în bijuterii şi accesorii moderne.
De la Maria Brete am o pereche de cercei la care mă uit cu jind tot anul, și pe care de obicei îi port între lunile noiembrie și februarie. Sunt cusuți manual cu brazi împodobiți, iar când îi port am o stare de spirit festivă. Îmi sunt foarte dragi și nu i-aș da nici pe un kilogram de aur. 


Pe Maria Brete o veți găsi, între 18 și 21 decembrie, la Târgul Darurilor de Crăciun, organizat de Asociația NOD la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”. 
Un eveniment pentru oameni cu personalitate.

20. Credențul Ancuței la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 3, 2019 4:33:00 PM



Târgul Darurilor de Crăciun, evenimentul pe care îl aștept cu emoție în fiecare iarnă, va avea loc la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare în perioada 18-21 decembrie, de miercuri până sâmbătă. Până atunci, mi-am propus să vă demonstrez că acesta e cu adevărat cel mai frumos târg cu tematică de Crăciun din Baia Mare (și nu numai). Așa că voi poșta aici, pe Fabrica de fericire, câte o picătură chinezească în fiecare zi. Sunt 14 artiști, pe care îi veți cunoaște pe parcursul a două săptămâni. Sunt convinsă că vă veți îndrăgosti de creațiile lor.
Și ca să începem în forță, azi vă voi prezenta o artistă care îmi e foarte dragă, deși nu am stat de vorbă de mai mult de 3-4 ori: Ancuța Achim. Ancuța Achim – Credențul Acuței pe Facebook – creează păpuși care fac imaginația tuturor fetițelor, dar și a femeilor mature, să zboare. Fiecare cu personalitatea ei, păpușile Ancuței deșteaptă în sufletul feminin delicatețea și nostalgia copilăriei.


„Nu aș putea spune exact când a început totul. Dintotdeauna mi-a plăcut sămeșteresc, să modific fiecare lucru cu care intram în contact, în așafel încât să-l fac să măreprezinte, să fie unic. "Credențul" s-a născut din dorința de a-mi colora timpul liber. Având un job care presupune 8-12 ore de lucru, reguli stricte și foarte puțin spirit creativ, am simțit nevoia săies din această rutinăși uite așaam început să creez primele mele decorațiuni de Crăciun. Sunt decorațiuni inspirate din natură, realizate din sfoară, iută, bucățelede lemn și fructe uscate.
În urmă cu doi ani, am avut șansa să-mi expun micile creațiiîn cadrul "Târgului Darurilor de Crăciun", lucru care m-a motivat foarte mult. La acest târg am întâlnit oameni care m-au încurajat sa continui cu aceasta pasiune.
Atunci când creez, simt că sunt liberă. Deși am un program haotic și în mare parte meșteresc noaptea, nu am simțit niciodată nevoia să renunț, ci, din contră, îmi doresc sămă reinventez și săexperimentez tehnici și lucruri noi. Am învățat săam răbdare și să muncesc din greu, fiindcă nimic nu se întâmplă peste noapte, săam încredere că acolo unde pui suflet și pasiune, este imposibil să nu iasă ceva frumos. Cu puțin timp în urmă, au prins viatăîn micul meu atelier, amenajat într-un colțișor de apartament, "păpușile cu suflet" - păpușiinspirate din copilăria mea.


Pasiunea pentru cusut am moștenit-o de la mama, care, fiind croitoreasă, m-a învățat încă de mică să-mi creez propriile jucării.
Lizuca, prima păpușica pe care am creat-o, a fost atât de îndrăgităde copii și de mămici, încât am decis ca acesta este modelul de păpușă pe care vreau să-l creez.
Nu caut modele anume, ideile îmi vin parca puse cu furca. Măbazez doar pe imaginația mea și pe inspirația de moment. Nu m-a interesat modernismul, ci ca păpușile mele să fie cât se poate de originale!”

21. Iarnă în centrul vechi - Dec 3, 2019 3:20:00 AM


Era prima zăpadă din iarna aceea. Când am plecat de la serviciu, deja se depusese un strat destul de gros de nea pe trotuare și pe mașinile parcate pe marginea străzilor. M-am bucurat ca un copil. De abia ajunsă acasă, i-am făcut fetei o cacao cu lapte și mie, niște vin fiert. I-am spus Alexandrei să ia o pauză de la teme și am citit împreună cartea ei preferată de Dickens. Îmi plăcea să ascult chicotele ei și foșnetul degetelor mele trecute prin blana pisicii toropite de somn.
Foto: Lucian Petru GOJA

Și totuși, nu-mi puteam scoate din minte chipul acela ascuțit, neras, ascuns sub o căciulă de care era prinsă, cu un ac, o bucată de panglică tricoloră. De când vremea se răcise, în clădirea noastră de birouri se aciuase bătrânul acesta fără nume. Când colegii uitau să închidă peste noapte ușa de sticlă, îl găseam dimineața întins pe canapeaua din holul biroului notarial de la primul etaj. Altădată, venea ziua și se așeza lângă caloriferul din hol. Uneori își etala acolo, pe o pungă, câteva felii de pâine și niște parizer, și mânca. Alteori găseam în baie o baltă de apă pe jos, și atunci știam că se spălase. Sau, mai rău, colegii găseau WC-ul mânjit, ca o semnătură pestilențială a celui care trecuse pe acolo.
Cum de multe ori stăteam peste program, Alexandra mai venea pe la birou după ce ieșea de la școală. Într-o seară mi-a povestit că a stat de vorbă cu bunicul de pe hol, și că el s-a jurat că Moș Crăciun avea în trăsura lui, la picioare, un calorifer care mergea cu baterii. Făcut de spiriduși, îi spusese. Altădată, bătrânul a luat-o pe Alexandra deoparte și i-a spus că, în tinerețe, Moș Crăciun era cioban, și că vara mergea cu turmele de reni la păscut, în Laponia. Le cânta din fluier, și așa i-a găsit pe cei șaisprezece reni fermecați, căci au început să se înalțe în aer și să danseze o bărbătească.
Nu-mi plăcea deloc ca Alexandra să stea pe lângă bătrânul vagabond. Mă străduiam să o educ ca la carte, și n-aș fi vrut ca un străin dubios să îi bage în cap idei nocive. Dar nu puteam să o supraveghez tot timpul. Într-o zi mi-a arătat, fericită, un ornament de brad, pe care el i-l dăruise. Îl șmanglise cine știe de pe unde. I l-am confiscat și am încercat să îl dezinfectez cu spirt, dar tot sclipiciul s-a luat de pe el și a trebuit să îl arunc. Alexandra a plâns atunci, mi-a spus că sunt o mamă rea. Știam că nu credea asta, dar începusem să mă satur de bătrânul acela.
Foto: Lucian Petru GOJA


Alexandra mi-a spus, odată, că bărbatul avea un nepot. I-ar fi plăcut ca fata mea să se împrietenească cu nepotul lui. Cum îl vedeam toată ziua pe holul clădirii, l-am întrebat despre acel băiat. „Raul îl cheamă”, mi-a spus. „E plecat cu maică-sa în Spania. Ar trebui să aibă cam vârsta Alexandrei”.
Apoi, după vreo oră, a bătut la ușa biroului. M-a rugat să îi fac o poză, să i-o poată trimite lui Raul. L-am fotografiat lângă bradul împodobit. Arăta haios cu zdrențele acelea atârnându-i în toate părțile, părea un eschimoș. I-am dat două turte dulci din brad și i-am printat poza pe o coală obișnuită. A împăturit-o cu grijă și a băgat-o în buzunar. Apoi a plecat.
De Crăciun, am avut două zile libere. Clădirea de birouri a rămas închisă, dar eu și Alexandra am mai mers prin centrul vechi, unde era amenajat târgul de sărbători. L-am văzut pe bătrân fascinat de bradul uriaș de lângă patinoar, și altădată am surprins momentul în care poliția locală îl scotea cu forța din caleașca de beteală și luminițe a lui Moș Crăciun.
A fost o iarnă grea. Pe vagabond nu l-am mai văzut o vreme. Prin ianuarie, ieșind de la serviciu, l-am surprins în centrul vechi, cerșind. M-a văzut și mi-a cerut bani să-și cumpere un bilet pentru carusel. L-am întrebat pe unde își mai ducea zilele și mi-a spus că acum era frig tare și că dormea la azilul de noapte. Aveau și dușuri acolo, și hrană caldă.
Apoi a băgat mâna în buzunar și a scos o hârtie mototolită. Am recunoscut fotografia pe care i-o făcusem. „Nu i-am mai trimis-o lui Raul. Am pierdut hârtia cu adresa. Și, oricum, nu cred că-și mai aduce aminte de mine”, mi-a spus. Apoi s-a îndreptat chiuind spre carusel.

22. Sarea și piperul Crăciunului - Dec 2, 2019 4:26:00 PM



Sunt mare fan Crăciun. Reușesc să exasperez multă lume cu ciudățenia asta a mea. Da, e o ciudățenie, pentru că Crăciunul e o sărbătoare creștină, iar eu nu sunt prea dusă la biserică. Mai deloc.
Înainte, Crăciunul însemna perioada în care toată familia se reunea acasă. Părinți, bunici, surori și nepoți, împodobeam bradul împreună și alocam un timp destul de lung alegerii și împachetării cadourilor. Erau foarte rare ocaziileîn care ne vedeam cu toții laolaltă.



De vreo șase ani încoace, însă, acest Crăciun mai există doar în imaginația mea. Bunicii au murit, sora mea și nepoții mei au plecat în străinătate. Cadourile se trimit prin poștă. Atmosfera de Crăciun e nostalgică.
Și totuși, nu pot renunța la tabieturile mele de decembrie: bradul împodobit cât mai devreme, vinul fiert și cacaoa cu lapte, coptul și decoratul fursecurilor, filmele cu tematică de Crăciun (de altfel, sunt conștientă că acestea din urmă sunt în general realizate pentru cei cu un IQ foarte mic, și cred că tocmai de aceea sunt atât de odihnitoare).
Una dintre cele mai mari bucurii ale iernii este, pentru mine, Târgul Darurilor de Crăciun. Aștept cu nerăbdare primele fotografii cu lucrușoarele care vor fi puse în vânzare la târg, și sunt mereu prima care îi trece pragul. Târgul a fost inițiat de o bună prietenă a mea, Ileana Danci-Horoba, care a organizat cu încăpățânare șapte ediții. Între 18 și 21 decembrie, anul acesta, va avea loc cea de-a opta ediție, care va fi organizată de Asociația NOD, fondată deIleana și deprietenii ei artiști.
Căci da, Ileana este artistă. Mai exact, o foarte talentată ceramistă. Ea și-a propus să îi facă cunoscuți în oraș pe colegii și prietenii ei artiști, prin intermediul acestui târg. Așadar, nu veți găsi la vânzare chinezării și produse de serie, ci obiecte lucrate manual, cu mare grijă și cu multă imaginație. Este o bucurie chiar și să te plimbi printre standurile de la târg, să îți odihnești ochii privind micile bijuterii din ceramică, lemn, argint sau pânză. De la bijuterii de autor la jucării, de la mici obiecte de mobilier la podoabe pentru brad, de la obiecte de decor casnic la tot felul de accesorii, oferta este foarte variată. Practic, e imposibil să intri în sala de expoziție și să nu îți pice cu tronc măcar un obiect.
Am de gând să vă mai bat la cap cu vești despre târg. Până atunci, puteți afla noutăți de pe pagina de Facebook a evenimentului: Târgul Darurilor de Crăciun.

Eu sunt foarte bucuroasă când văd că în Baia Mare mai trăiesc și lucrează oameni care își fac timp și pentru visurile lor. Nu doar pentru serviciu și familie, nu doar pentru micile lor plăceri egoiste, ci și pentru creșterea comunității. Iar Târgul Darurilor de Crăciun are o importantă componentă educativă: învățăm să prețuim autenticul, frumosul și bunul-gust. Chapeau!

23. Întâlnirea - Nov 9, 2019 2:05:00 PM



Sunt o fată cuminte. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7, ca să nu întârzii la facultate. Sunt respectuoasă cu profesorii și amabilă cu colegii de grupă, chiar și cu Alin, care râde mereu de felul în care pronunț cuvintele cu litera „s”. Mă spăl pe dinți de două ori pe zi și beau câte doi litri de apă. Duc la reciclat bateriile de la vibrator și nu arunc niciodată uleiul uzat în chiuvetă.
Duc o viață liniștită. De la facultate merg direct la apartamentul unde stau în chirie. Învăț, seara mă mai uit la câte un film, apoi mă culc devreme. Uneori visez ciudat, și atunci aprind laptopul și scriu.
În general, scriu scurte povestiri. Nu le public nicăieri, dar când mi se adună mai multe, trag una la sorți și o imprim în exact 15 exemplare. Apoi seara, după ce se lasă întunericul, las câte un exemplar în ușa fiecărui vecin de-al meu. Am grijă să nu fiu văzută. Îmi place să cred că vecinii mei citesc povestirea înainte de culcare și că, poate, visul meu se împletește în gândurile lor noptatice.
Foto: Lucian Petru Goja

Uneori, când vin de la facultate și mă întâlnesc cu câte un vecin în fața blocului, mă uit insistent în ochii lui, încercând să ghicesc dacă el mi-a citit sau nu povestirile. Dacă, printre rânduri, a descoperit-o pe Andra cea adevărată. Dar vecinii mei mereu își întorc privirea în altă parte, de parcă nimeni și nimic nu le-ar putea deranja viețile serbede, cu țeluri mărunte.
Acum se apropie iarna și zilele sunt tot mai scurte. Mă refugiez în apartamentul meu închiriat ca într-o scorbură călduță. De o vreme, însă, am senzația ciudată că cineva mă urmărește. Că, de dincolo de geamurile întunecate, o privire îmi caută prezența. Am verificat de mai multe ori, însă nu am observat nimic suspect. Am tras perdelele mai bine, dar senzația neplăcută a rămas.
Într-o seară, am auzit o foșgăială dincolo de ușa de la intrare. Cum nu am vizor, am deschis ușa, însă pe holul întunecat nu era nimeni. Am închis ușa rapid, cu spaimă în suflet. Am învârtit cheia de două ori și m-am băgat în pat. După câteva minute, a sunat soneria.
- Cine-i?- Ough9ef84t7 hvjdnckdsn.
N-am înțeles nimic. Am deschis totuși, de teama de a nu fi ridicolă. Era vecinul de la trei, un tânăr înalt și corpolent, cu o sticlă de vin roșu în mână. Stăteam și mă uitam la el, încercând să-i ghicesc intențiile.
-Nu mă lași să intru?, m-a întrebat.
M-am dat deoparte și l-am lăsat să pășească în camera de zi.
-M-am gândit că ai vrea să bei cu mine un pahar de vin, mi-a zis, și și-a întins brațul în jurul umerilor mei.-Nu beau alcool, am spus, sec. Am rămas în picioare, în timp ce el s-a făcut comod pe canapea. -Nu bei, pe dracu, a spus, cerându-mi cu glas autoritar un tirbușon. În povestirile alea nu ești atât de cuminte precum vrei să pari. Ai crezut că mă păcălești?
Îl priveam și îl vedeam cu ochii bulbucați, cu părul în dezordine și obrajii umezi de transpirație, cu mâna înfiptă în părul colegei mele de an și lovind-o cu capul de tocul ușii. Îl vedeam așa cum fusese cu câteva luni în urmă, când ea, iubita lui, voise să îl părăsească, iar el venise la facultate, să-i bage mințile în cap.
Mă uitam la firicelul de salivă care i se scurgea din colțul buzelor, la obrajii lui deja lucioși, și mi se părea că mă aflu într-o buclă temporală. Urechile îmi țiuiau, îi vedeam doar gura schimonosită repetând „tirbușon!”, „tirbușon!”. Dar nu puteam să reacționez nicicum.
Foto: Lucian Petru Goja

Atunci el a pus sticla de vin pe masă și și-a scos din buzunarul vestei niște foi mototolite. Vorbea cu mine și zâmbea batjocoritor, dar eu nu puteam auzi ce spunea. Și-a dat jos vesta, apoi și-a aruncat cămașa pe fotoliu. Abia acum îmi dădeam seama cât de masiv era. S-a apropiat de mine, iar au am făcut câțiva pași spre masă. Îi vedeam buzele groase mișcându-se peste dinții ușor îngălbeniți, dar urechile îmi țiuiau în continuare. Tremuram ca varga.
Când m-am trezit din leșin, primul lucru pe care l-am văzut a fost peretele alb, proaspăt văruit, pătat de sus până jos cu vin. Bucăți de sticlă spartă se găseau peste tot în jurul meu, și câteva mă zgâriaseră pe picioare. Bărbatul zăcea lângă masă, cu capul într-o baltă de sânge.
M-am ridicat cu greu, încercând să ocolesc cioburile. Am luat foile mototolite de pe masă și am recitit primul paragraf. Mi se păreaîn continuare că sună bine. Apoi m-am așezat pe canapea și încet, cu grijă și răbdare, am început să îndrept colile.


24. Noi, aici. Ei, dincolo - Nov 2, 2019 2:19:00 PM


Nu mă înspăimântă moartea, mai degrabă o privesc ca pe o prietenă care stă de pază la ușa către o lume liniștită și luminoasă. O lume unde mă așteaptă prieteni, rude, cățelușamea Brena, Jimi Hendrix, Janis Joplin și o grămadă de alți oameni faini.
În lumea aceea, nimeni nu-și mai face griji, și totuși cei care o populează ne privesc, cu o doză de curiozitate și uimire, trădată de micul zâmbet din colțul buzelor. Un zâmbet înțelegător, dar și puțin ironic. Prea prinși de gravitatea propriei vieți, noi n-am fi în stare să-i înțelegem, dacă, prin absurd, am avea ocazia să stăm de vorbă cu ei. Tot ce putem face pentru a le cultiva simpatia este ca, o dată în an, să mergem la mormintele lor cu lumânări și flori. Să ne murdărim genunchii cu noroiul de pe morminte, să obosim curățându-le de resturi vegetale și să ne gândim la întâmplări trăite împreună.
La noi, pe Valea Borcutului, ziua aducerilor aminte e pe 2 noiembrie. Așa a fost când eram copil, așa e și anul acesta, pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Pornesc de la casa bunicilor, unde ei mai există doar în fotografii, spre cimitirul de pe deal, pe o vreme rece și ploioasă.

***Stropi de apă cad pe umbrela cu pisici, cu un zgomot monoton. Din spatele porților, câinii latră apatic. Se ghicește zgomotul apei alergând printre pietre. Un bărbat cu geacă de piele bate un covor. Miroase a canal.
E sâmbătă. O femeie tânără, care și-a asortat pijamaua cu papucii de casă, spală cu mopul terasa unei case luxoase. Nicio mașină nu trece pe drum. În aer se simte izulprietenos al fumului care iese pe coșurile caselor. Totul e pustiu și mort, doar tufele de iuliska sunt verzi și viguroase.
Când să ajung la pod, un cal care trage în viteză o căruță mă face să mă dau la o parte. Trec podul, și, prin poarta deschisă, văd cimitirul. Pare că tot cartierul și-a dat întâlnire aici.
Mormintele sunt pline de flori, care mai de care mai colorate. Candele stinse dau un aer trist peisajului. În fața capelei s-a strâns lume. Un domn stă pe scaun și notează ceva într-un registru.
Urc cărarea pietruită și mă opresc la mormântul bunicilor. Plantele l-au acaparat. Dintre frunzele verzi se ițesc crizantemele. La căpătâi, o mulțime de candele stinse. Aprind și eu două și îmi amintesc cum, vara, srăbăteam drumul acesta împreună cu bunicul. Îmi cânta arii din opere și mă provoca să ghicesc lucrarea și autorul. Eu nu mă prea pricepeam. Apoi, bunicul îmi povestea libretul, iar eu râdeam, dar mă și fâstâceam la poveștile acelea de dragoste complicate, cu trădări și gelozii. Bunica ne aștepta acasă, și la ea în bucătărie mirosea mereu a scorțișoară și vanilie, a supă de pui cu zeama galbenă și a pătură de tăiței. Bunicul era aventura, spiritul liber și curajul, bunica era dragostea și căldura care ne așteptau mereu acasă. Dar era și durerea visurilor sfărâmate, a neputinței și a răbdării abuzate. Doar că asta am aflat-o de abia după ce am crescut.
Îi pun o candelă și mătușii Oti, înmormântată tot aici. Croitoreasa vestită care m-a făcut să renunț la stilul emo avant la lettre și să optez pentru hainele bine lucrate, chiar dacă eu am ales să reprezint o epocă apusă: cea hippie. La vârsta aceea, nu aveam nimic mai de preț decât muzica. Jimi Hendrix, Janis Joplin, Joan Baez, Led Zeppelin și Deep Purple îmi dictau cu ce să mă îmbrac în fiecare dimineață. Iar ei nu acceptau compromisuri.


Lângă capelă, niște femei și bărbați se ceartă. Resturi vegetale ard în râpă, emanând un fum gros. Urc cărarea îngustă și îmi amintesc că aveam același sentiment de nesiguranță și în copilărie, când mă îndreptam spre mormintele situate mai sus, pe deal. Aici doarme Buna, bunica dinspre mamă, cea cu gura slobodă. Îmi amintesc apartamentul ei de la cucurigu, frica mea de a ieși pe balcon, baia cu lumină galbenă, unde mă îmbăiam cu jucăriilemele, bomboniera mereu aprovizionată de la Pietrosul și rarele sticle de Pepsi din cămară. Îmi amintesc cățelul de pluș de care îmi era frică și radioul vechi, la care ascultam cifrele gogonate ale depășirii planului cincinal.
Pe tălpile bocancilor am kilograme de noroi. Vreau să intru în biserică, biserica lui Alexiu Pocol, dar ușa este închisă. Când cobor, mă opresc o clipă în fața mormântului lui Bobo. Zile întunecate, cu ea bolind într-o cameră neaerisită, și noi jucându-ne inconștienți, dornici de veselie și culoare, dornici de viață. Mai jos dorm Lili și Liviu. El m-a învățat să stenografiez, abilitate de care nu am avut niciodată nevoie, prin urmare am uitat-o rapid. Și tot el, se spune, ar fi pictat tabloul care stătea pe biblioteca Bunei, acela cu o casă și niște stâlpi de telegraf, în fața căruia mereu mă opream și visam. Era casa veche, mi-a spus Buna, unde trăia bunica mamei, și eu mi-o imaginam pe mama copil, privind cu uimire chefurile interminabile ale celor mari. Aprind o candelă. Stropi de apă cad pe capacul metalic și se evaporă în câteva secunde.Mă îndrept spre poarta cimitirului. Pe pod, o mulțime de oameni cu plase pline de flori.
***De dincolo, rudele și prietenii ne privesc cu un zâmbet ironic. O zi într-un an e ca o picătură într-un ocean. Dacă suntem atenți, răzbat până la noi bătălii, dezamăgiri, victorii, povești de dragoste și muzică bună.



25. Între cer și pământ - Oct 22, 2019 3:08:00 PM




-Traversăm o zonă cu turbulențe. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să rămâneți așezați și să vă fixați centurile de siguranță,spune, într-o engleză cu accent străin, o voce feminină.
Zumzet de limbi încâlcite, plânsetul unui copil, foșnetul unei pungi de snaks-uri și râsul fetiței pakistaneze, căreia maică-sa, o femeie grăsuțăcu pielea tuciurie, îi arată niște poze într-o revistă.


Pe geamul rotund stau fixate ace mici de gheață, dincolo de care se zărește o masă cenușie, care ar putea fi cerul sau norii sau marea. O pătură fără început și fără sfârșit, care nu-ți dă nicio senzație definită, doar starea aceea dinainte ca lacrimile să cadă pe obraz, un fel de amorțeală a creierului stors de puteri.
Femeia de la 35 A stă cu privirea ațintită pe fulgii minusculi de gheață și, în timp ce avionul se scutură ușor, și-l imaginează pe el privind cerul cenușiu, în căutarea păsării de fier. Dar în același timp ea știe precis că sub puful umed și rece al norilor nu e decât nepăsare. Viața își urmează cursul jos, printre formele geometrice verzi, albe și albastre, la fel ca aici sus, în spațiul condensat al avionului, iar cele două realități nu se întâlnesc. 
Suedeza blondă de la 33 A își mănâncă liniștită sandvich-ul, domnul rafinat de la 34 E scrie un text pe laptop, bebelușul aflat cu două rânduri mai în spate urlă monoton și enervant, tinerii din față se țin de mână în timp ce ascultă muzică în căști.
Undeva, pe o planetă momentan nevăzută, un bărbat stă în fața calculatorului, într-un birou impersonal. Se uită la ceas și încearcă să își imagineze în ce punct se află avionul exact în acel minut. Zâmbește vag gândindu-se la fața ei de a doua zi, cu o expresie de fericire nemărginită în ochii care îl văd pentru prima oară după mult timp. Apoi gândul îi alunecă la discursul pe care trebuie să-l scrie, se mai uită o dată la ceas și degetele încep să-i joace pe taste. Textul e rece, dar profund, echilibrat, însădeloc patetic. Ca o lamă de cuțit.
Acele de gheață au dispărut, și prin geam se văd, minuscule, paralelograme de câmpuri semănate, lacuri, păduri și clădiri. Fetița pakistaneză studiază concentrată imaginile legate de primul ajutor în caz de accident, în timp ce mama ei a adormit cu fruntea sprijinită de scaunul din față. Suedeza blondă de la 33 A bea un pahar de vin roze, domnul rafinat de la 34 E a terminat de scris și își corectează atent textul, bebelușul a adormit și scâncește vag din când în când, iar tânăra din față se joacă pe telefon în timp ce stă sprijinită cu capul de umărul prietenului ei.
Femeia de la 35 A se joacă cu fermoarul hanoracului. Se uită pe geam, dar vede doar petele de murdărie de pe sticlă. Își imaginează cum ar fi să fie angajată ca femeie de serviciu la compania aeriană. Cum ar fi să trăiască într-un oraș oarecare, într-o altă țară, departe de el și de biroul lui impersonal, cum ar fi să nu-i fi simțit niciodată atingerea pielii pe obraz, cum ar fi să nu o mai obsedeze moliciunea limbii lui explorând-o, cum ar fi să nu știe ce înseamnă să se piardă în albastrul tăios al privirii lui și să nu simtă că va muri dacă el va înceta să o ia, zâmbind, peste picior. Femeia încearcă să își creioneze o viață din care el e absent și nu vede decât un cenușiu infinit. Și pete mici de murdărie, sâcâitoare, pe geam.
De jos, dintre formele geometrice verzi, albastre și albe, nimeni nu privește spre cer.